Vânt sau val

Încercam de ceva timp să înlătur toate drumurile toxice din mine; toate persoanele care îmi puneau fie și pentru o secundă la îndoială respectul de sine.

Lăsam copacii să își perinde siluetele peste părțile corpului ce-mi evadau din pardesiu. Vântul îmi făcea părul să valseze cu eșarfa și pentru prima dată părea că nu mă deranjează.

Mă tot gândeam doar la casa ce mă aștepta după colț… cu tencuiala pe alocuri cazută, cu ferestrele neizolate si cu florile de pe scară cam lipsite de vlagă pentru că le lăsam mai mereu abandonate… dar era casa mea.

Era o casă destul de goală… goală de trăiri interioare, goală de zbuciumul de suflete dornice să se iubească prin trup până când făceau alarma de dimineață să se simtă vinovată că sună. Această goliciune reflecta o lipsă acută a capacității mele de a valorifica o legătură mărind investiția sentimentală și micșorând lascivitatea impulsurilor.

Îmi exteriorizam majoritatea gândurilor prin alte părți ale orașului, iar dorințele cu valoare sentimentală le proiectam doar pe hârtie. Asimilam cu ușurință oamenii, însă dădeam dovadă de o stângăcie veritabilă încercând să sincronizez nevoile mele cu ceea ce păreau ei dispuși să ofere. Ezitam să cer orice specific, gesticulând în derivă intenția de a colabora pentru compromisuri provizorii de plăceri limitate. Plăceri care nu doreau în mod special să evolueze în conexiuni definite mai abstract.

Dând târcoale noului val de sentimente și idei ce îmi invada timpul, nu reușeam să imi debarasez din gând fraza: schimonosiți stau copacii goi și muntele le suflă în ceafă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *