Tranziția spre dezumanizare

masează-mi mintea cu dulceața petalelor

protejează-mi speranța de târcoalele pieirii

căci doare sufletul ce-mi iese din trup dacă nu se ancorează în tine.

pe treptele nemuririi mi se avântă dragostea

și miraju-i suprem deși n-a atins apogeul;

pe linia vieții îmi cântă enigme

căci masochismul mi-e la vremea înfloririi.

pas cu pas pe tavanul ponosit

timpul e și el întors pe dos

lacrimi nebune se absorb în suspine

se frânge fulgerul în mii de nuanțe și culori.

gratiile cerului se despică și ele

o nouă potecă se ivește în zori

iluziile ni se arată și ele naive

ne judecăm aprig, dar nu dăm înapoi.

un fior mucegăit erupe în mulțime

un vuiet ascuțit ne critică pe toți…

mai strânge-mă în brațe înainte să moară

și ultimul fir de omenie ce zace în noi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *