Contracțiile senzațiilor

Senzațiile interioare se vor castrate de iluzia iubirii netede. Ce nu spală lacrimile, nu spală nici vorbele. Zig-zag-ul speranțelor se contorsionează și mai abrupt, și mai ambiguu, în fața acțiunilor oamenilor ce deja aveau branhii în trupul tău.

Mi-am suflat singură culoare de pe aripi. Iar limitata nemurire părea un scop valabil. Mi-am conturat trasee din suflet și din minte, făcându-mi corpul să sară în nemiloase prăpăstii.

Aș fi vrut să mă absoarbă gândurile sau să-și azvârle căptușeala la suprafață, iar eu să rămân uitată într-un buzunar. Sau poate aș fi vrut să devin aburul sihastru a ceea ce ar fi putut să fie.

Am început să invidiez apa care se poate evapora sub puterea soarelui. Sub presiunea unei lumini pe care nu o poate duce. Ce binecuvântare să poți să evadezi din această lume fără să fii judecat.

Te-ar putea oare surpinde verdele regenerat, când speranța ta-i făurită din nisip negru și sărat? Atunci ploaia lacrimilor nu mai spală, ci îmbâcsește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *