Captivitatea cerului

Piscuri ascunse de voaluri răzlețe

Până și cerul se îmbujorează la vederea lor;

Cad săgeți de plăcere în ochii muritorilor

Gândindu-se că peisajul le aparține.

Apele se gudură fără jenă prin iarbă

Capturând tiranic măreția cerului

Iar cerul devine narcisist sub vraja lor.

Luminile orașului sfidează natura

Și concurează bezmetic cu fulgerele;

Dar cerul e blând și le redă lumină

Tuturor ce sunt gata să o primească.

Uneori vremea vine să fim pedepsiți

Cerul se mânie și vrea să uite de noi

Fură culoarea opiumului și ne induce gândul

Că poate această lume nu-i pentru noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *